Municipalitatea intenţionează să amenajeze piste pentru biciclişti la toate ieşirile din oraş, pînă în localităţile învecinate. „Noi am încercat pînă acum să asigurăm patru benzi de circulaţie auto şi chiar o bandă de rezervă la fiecare ieşire din oraş. Intenţionăm să amenajăm în plus şi o pistă separată de carosabil, pentru biciclişti, la ieşirile din oraş“, a spus primarul Scripcaru. Prima pistă de acest fel ar urma să aibă o lungime de aproape 2,5 km şi va fi amenajată de la fosta fabrică „Republica“ (Pantex) pînă la Cabana Dîmbul Morii, pe partea stîngă a DN1 (în direcţia Bucureşti), însă complet separată de carosabil.
sursa: http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=index&s_id=101989