Stau tacut si ingandurat pe bancheta din spate pe interminabilul drum forestier dintre Moroieni si Pestera in masina la varu-miu Ema cu Andra si Elena. Maine participam la maratonul 7500 din Bucegi, proba scurta, si incerc sa imi tin mintea limpede si sa nu ma gandesc la nimic. Doar stirile repetitive de la radio reusesc sa ma enerveze un pic, pe ceilalti pare a nu-i deranja, eu in schimb imi pierd rabdarea si ii rog sa puna niste muzica sau sa-l stinga. Muzica. Revin la gandurile mele: cum o sa fie concursul, cine oare va castiga la profi, ce echipa a cetatii va fii mai buna, pe ce loc va iesi Andra la hobby, cine o sa fie maine mai in forma eu sau Ovi, coechipierul meu..
Andra e langa mine, tacuta si ea si cred ca si mai ingandurata. Imi dau seama ca are emotii, e primul ei concurs si nu stie exact la ce sa se astepte. Eu stiu ca o sa fie ok, e antrenata, are moralul bun si stie traseul, tot ce sper e sa nu ploua si sa nu fie ceata in platou. Face echipa cu Nico si daca totul merge bine au mari sanse la un loc pe podium ceea ce ar fii foarte bine pentru moralul ei si o va ambitiona si mai mult la antrenamente.