7Cetatea Braşovului la Maraton 7500

Pentru mine, Maratonul 7500 Bucegi a fost prima competiţie sportivă la care am participat în viaţa mea. Am plecat la Peştera (tabăra de bază a concursului) cu echipa Cetatea Braşovului să gătesc câte ceva pentru cei care se înscriseseră la cursă (2 echipe la cursa Elită, 4 echipe la cursa Hobby). Ema(nuel), soţul meu, urma să participe la Elită (90 km)  împreună cu Mihnea. Eu aveam reţetele printate, ingredientele, ceaunul cumpărate şi lemnele pregătite pentru foc. Niciun gând că voi participa la concurs.

Vineri dimineaţă, am început să gătesc gulaşul pentru când urmau să ajungă cele 2 echipe de la Elită din nou la Peştera. Din cauza unei entorse nefericite, Ema şi Mihnea au trebuit însă să abandoneze în prima jumătate de oră de la start. Cei care ştiu ce înseamnă şi cum te pregăteşti să termini un astfel de concurs, probabil îşi pot imagina şi dezamăgirea care te cuprinde când vezi că nu mai poţi să-l duci la capăt. Eu sunt prea începătoare ca să îmi dau seama.

După ce i-a mai trecut din dezamăgire, Ema m-a întrebat dacă vreau să mă înscriu în echipă cu el la Hobby (cursa scurtă de aprox. 45km). Se pare că şi Mihnea şi Răzvan se gândiseră la asta. Am acceptat fără să ezit. Mă bucur mult că am făcut-o şi încă nu îmi vine să cred că am fost în stare să termin de parcurs cei 45 km cu 3 ore mai puţin faţă de estimarea noastră iniţială de 15 ore (locul 13 la Hobby Mixt în clasamentul final). 🙂

Cursa a fost un test în sine pentru limitele mele şi pentru relaţia noastră. Îi mulţumesc soţului meu că a avut încredere în mine şi că îmi cunoaşte limitele mai bine decât mine. Am rămas cu multe amintiri dragi, care mă emoţionează intens când îmi revin în minte. Mi-au rămas încurajările lui Ema: “Hai purcelu!”, “Bravo, şuncă!” şi zâmbetul lui larg care nu mă lăsa să uit de plăcerea cursei. A avut răbdare să-mi intru în ritm şi grijă să am tot ce-mi trebuie. Pentru toate astea am simţit la sfârşit că-l iubesc mai mult. Mulţumesc mult, Ema drag! 🙂

Fără să am pretenţia că mă pricep prea mult, parcă am început să înţeleg un pic motivaţia oamenilor de a participa la astfel de curse. Pentru mine, impactul emoţional a fost foarte intens şi am constat că nu pot să-l împărtăşesc cu prea multă lume, pentru că din afară nu prea ai cum să înţelegi.

Eu am fost foarte fericită la final şi am simţit că am resurse să fac lucruri de care nu mă simţeam în stare. Le mulţumesc tuturor care au avut un rol în asta: organizatorilor pentru că i-au întâmpinat pe toţi cei care au ajuns la sosire cu “We are the champions”; celor din tabăra de bază care ne-au ascultat poveştile din cursă; lui Mihnea, pentru încredere şi pentru echipament; lui Răzvan, pentru că ne-a aşteptat la sosire şi a trăit alături de noi emoţia finish-ului; Adelei pentru telefon şi pentru că pot să-i împărtăşesc cu uşurinţă emoţiile trăite. 

A fost minunaaaat! 🙂
Elena

Mai multe poze aici.