Andra e langa mine, tacuta si ea si cred ca si mai ingandurata. Imi dau seama ca are emotii, e primul ei concurs si nu stie exact la ce sa se astepte. Eu stiu ca o sa fie ok, e antrenata, are moralul bun si stie traseul, tot ce sper e sa nu ploua si sa nu fie ceata in platou. Face echipa cu Nico si daca totul merge bine au mari sanse la un loc pe podium ceea ce  ar fii foarte bine pentru moralul ei si o va ambitiona si mai mult la antrenamente.

Stiu de maratonul 7500 de anul trecut, am citit cateva bloguri scrise de participanti dupa ce l-au terminat. E atat de greu incat pot compara povestirile cu cea a bunicului meu care in timpul razboiului a venit descult din Iasi pana acasa la Marcus, langa Brasov dupa trei ani petrecuti pe front. Sper sa nu le dau idei organizatorilor… E un pic mai usor poate ca un drum cu autocarul vara, pana in Spania, cand se intorc la munca capsunarii…sau cam la fel de obositor ca un drum pana la mare, in Vama, cand prinzi coloana de treish’ de kilometri la iesirea de pe autostrada… E greu rau.  E atat de greu incat proba scurta de 33 km si 2500 diferenta de nivel pare a fii doar o plimbare prin mall cand nu gasesti cadoul potrivit, iar jumatatea vrea sa mai incercam si in alta parte, adica nu e nici asta chiar foarte usoara, dar se poate face.

Cetatea Brasovului are 8 echipe inscrise, asta inseamna ca mai bine de jumatate din membrii au fost acolo si asta nu e tocmai de neglijat. Taticii s-au bagat la tura lunga Dadi cu Niculica (tatici si la propriu) si Razvan cu Fritz iar restul la scurta: eu cu Ovi, Andra cu Nico, Atti cu Boti, Ema cu Mihnea, Mozes cu Adi si Nistea cu Vlad.

Ajungem pe seara la Pestera unde e tabara de baza lumea forfota pe langa corturi, sunt multi cunoscuti si deabia astept sa-i salut si sa stam la povesti. Ne grabim si noi sa instalam cortul, il scoatem din husa, il aruncam in aer si in 2 secunde avem cort…bine ca mai dureaza vreo 10 minute pana il prinzi si in cuie nu va mai zic, e fain oricum. Fugim la inscriere si la sedinta tehnica. Marius si Cornel ne prezinta traseul foarte seriosi – incepe sa sune a nu fi chiar o joaca nici tura scurta. Echipamentul e obligatoriu ca si echipamentul celor de la tura lunga: folie de supravietuire, frontala, jacheta de ploaie, dorinta organizatorilor fiind ca tura scurta sa fie doar rampa de lansare catre tura lunga, o momeala mai bine zis…Radem cand auzim ideea cuiva din public care propune ca cei care castiga acum proba scurta la anul vor trebui sa faca tura lunga… excursia in Spania de care va vorbeam.

Noaptea vine peste poiana, noi mai stam de vorba cu unu altul, mai mancam niste paste mai facem strategiile pe maine si disparem in corturi unul cate unul. Dimineata ne trezim inainte de startul celor de la tura lunga care e dat la 6, organizatorii sunt punctuali si numaratoare invarsa incepe inainte de fix. Dadi e inca pe la masina dar se grabeste si prinde startul in ultimul moment. Se pleaca in fuga si in aplauzele celor ramasi in tabara care se aud pana cand grupul nu se mai vede. Nu stau prea mult pe ganduri si ma intorc la cort ca mai sunt multe de pus la punct. Se trezeste si Andra, mai mancam iar niste paste, pregatim rucsaci, betele si verificam sa avem tot echipamentul obligatoriu. Ii zic Andrei sa-si puna gps-ul care era in cort printre haine ca sa nu-l uite. Imi raspunde ca stie exact unde e si n-o sa-l uite. Guess what? L-a uitat.

Ma pun in spatele liniei de start langa Ovi si ceilalti din cetate. Mai facem cate-o gluma, nu am emotii si inca nu sunt setat pe concurs si nu ma gandesc la ce va urma. Ii mai fac Andrei o scurta repetitie la ce are de facut, ne pupam ne uram bafta si start!!!

Galagie mare pe margine, in urale, vuvuzele si aplauze o luam cu totii la fuga, cei mai din fata chiar tare de zici ca mai au 100 de metri pana la finish nu 33 de km. Noi ramane cu fetele, alergam usor, o asteptam pe Nico sa-si lege siretele mai radem si uite asa dupa numai cateva sute de metri eram ultimii si de abia ii mai vedem dupa curbe pe cei din fata noastra. Aici e momentul in care imi dau seama ca suntem in concurs si realizez ca trebuie sa-i dam mai tare. Initial planul era sa mergem cu fetele pana dupa prima urcare, sa isi intre si ele in ritm si sa tragem si noi tare de acolo. Ovi se bucura si el de shimbarea planului asa ca mai incurajam odata fetele si pe Ema cu Mihnea care au inceput si ei domol, si marim ritmul la vale. Ajungem grupul mai compact la intrarea in padure odata cu prima uracare. Deja mi-am intrat in ritm si ma simt foarte bine, o iau innainte. Ovi are chef de vorba, semn ca e si el in largul lui. Depasim echipa dupa echipa pe toata urcarea iar la iesirea in platou incepem sa alergam.

De aici se vede tot sirul de echipe din fata noastra, unveda in fata printre primii ii vedem si pe Atti si Boti. Ovi e la trena pe aici, a grabit un pic pasul dar tin aproape de el. Alergam prin iarba maricica iar terenul este denivelat si imi e frica de o entorsa aici asa ca sunt foarte atent pe ce calc. Primul punct de control e la Cabana Varful cu Dor iar cand noi ajungem aici suntem pe la jumatate clasamentului, Atti cu Boti au deja 4 minute in fata. Urmeaza o urcare mai abrupta pana la cota 2000 iar de aici din CP ii vedem pe primii concurenti care sunt deja acolo.

Urcam si noi rapid, ajungem sus si de aici urmeaza prima coborare serioasa din concurs pana la cota 1400 pe drumul de vara. Alergam la vale incercand sa atingem cat mai putin pamantul si facand slalom printre bolovani. In fata noastra nu se mai vede nimeni la cateva sute de metri. Ceva e ciudat. Am alergat foarte bine pana aici iar cei din fata nu se mai vad!! Nu inteleg cum de au mers asa repede si chestia asta ma enerveaza. Marim ritmul si ne indepartam de urmaritori dar cei din fata tot nu sunt de gasit. O luasera pe o scurtatura mai lunga decat traseul ) asa ca la cota 1500 ne apar iar in fata doar la vreo 300 de metri. Suntem bine asezati aici, ii vedem, stim cum se misca, trebuie sa ramanem la distanta asta si sa pregatim atent atacul- ii povesteam lui Ovi. Nu are obiectii si ma lasa sa-mi fac strategiile de Capitan de vas, Amiral in flota Andorei.

Ajungem cei 2 huni ( Boti si Atti) pe drumul dintre cota 1400 si Poiana Stanii cand alimentau cu apa de la un izvor. Cand ne oprim si noi ei pleaca. Au un avans de 2-3 minute dar sunt sigur ca-l vom recupera pe urcarea catre Piatra Arsa. Dupa CP 2 intrecem prima echipa de la mixt Truly, cu care schimbam cateva vorbe si o tulim repede la deal. Sunt in fata si inpun un ritm rapid. Urcam foarte bine dar Ovi are ceva probleme la stomac din cauza unui mar certat cu digestia. Iesim din padure si ma mira faptul ca B&A sunt tot in fata si tot la 2-3 minute, au mers si ei foarte bine si nu dau semne de oboseala. Imi mai scapa cate un “bozmeg” printre dinti dar nu vreau sa-mi consum energia cu asta. Mentinem distanta asta pana iesim in platou, ii vedem la cateva sute de metri in fata. O sun scurt si pe Andra sa vad cum merge, imi zice ca e bine si asta ma usureaza de un alt bagaj pe care-l putrtam cu mine. Pana aici am depasit si multe echipe de la elite, care probabil se menjau pentru drumul lung pe care-l aveau de facut, asa ca nu stim exact cate echipe de la hobby avem in fata. Ajungem la Piatra Arsa dupa aproximativ un minut de B&A si raman foarte surprins cand Rares Manea ne zice ca suntem pe 3, iar cei de pe prima pozitie stateau linistiti pe un bolovan si savurau un senvici. Hmm… ceva nu-i Ok, par prea relaxati,  sigur vor sa ne lase in fata si dupa aceea sa ne vaneze. Plecam primii din CP impreuna cu B&A, urmeaza cea mai lunga coborare si aici trebuie sa prindem avans, si eu si Ovi ne pricepem la coboratul extrem. Nu facem multe serpentine si deja ii vedem pe B&A la cateva sute de metri in spate, le transmitem un piuit si ii dam tare la vale. Eu ma ajut de bete la fiecare curba si ma simt ca intr-un carusel, tricourile ne flutura, iar crengile raman nedumerite in spatele nostru:” ce-a fost aia tu?” “nu stiu tu, dar cred ca i-am lasat o urma pe fata…” Nu ne- am fii oprit doar pana jos daca nu trebuia eu sa scot o pietricica care-si gasise loc de joaca in papuc sub calcai . Suntem pe locul I si asta ne da aripii si tot felul de idei ne trec prin minte: oare cum ar fi sa castigam, moooama. Ajungem la CP 4 in Busteni, imi resimt ghenunchii dupa coborarea asta lunga dar nu-mi fac griji ca de acum mai avem urcare o buna bucata si doar un pic de coborare la sfarsit.

In CP alimentam cu apa care incepe sa aibe gust din ce in ce mai bun si simti cum ii creste valoare ca la valuta.

Incepem urcarea increzatori… primele 3 minute cel putin,  si repede simt ca trebuie sa scad turatia, ca sa ajungem sus fara oprire. Cunosc traseul bine, il am intiparit in minte de saptamana trecuta – incepe cu o zona abrupta, cu trepte facute din radacini, dupa care treci paraul de cateva ori intr-o zona la fel de abrupta, pentru ca pe sfarsitul catararii sa dai de cea mai abrupta zona. Merg in fata sprijinindu-ma in bete cat pot de tare, mergem incet dar e important sa nu ne oprim. Dupa ce trecem paraul a doua oara si ne cataram pe primii bolovani mai mari ma uit in spate, pot vedea cararea 300-400 de metri si nici urma de alta echipa. Estimez ca avem un avans de minim 10 minute, iar de acum putem vedea daca cineva apare dintre stanci deci vom putea aproxima ce timp avem in fata. Ovi da primele semne de oboseala, ceva nu merge la el dar trage fara sa se planga.  Facem o pauza de apa si ne asezam in fund, e prima oara cand ne oprim dupa vreo 6 ore de alergat pe munti dar avem siguranta unui avans comfortabil. Dam bidonul unul altuia ne uitam in sus sa vedem cat mai e, iar cand las privirea in jos vad baticul rosu de pe capul lui Boti iesand dintre stancile din vale. Wtf, au venit deja??!!?? Apreciez ca avem totusi cam 5 minute avans, dar trebuie sa tragem tare sa marim avansul. Ne vad si ei si maresc ritmul. Mai e cam jumatate de kilometru de urcat pana in platou dar concursul de abia a inceput. Ovi se simte rau, gafaie dar tine pasul, pe mine ma incearca niste crampe in coapse dar calc cu grija si ma imping in bete cat pot de tare. Il incurajez pe Ovi si il mint mereu ca mai e putin pana sus, nu mai era mult dar era foarte abrupt. Distanta dintre noi si B&A scade usor, dar suntem primii in platou si de aici mai avem doar un 1.5 km si 200 de metri diferenta de nivel pana la Babele si de acolo putem decola pana la finish pe ultima coborare. Bagam o banana si brusc ne simtim mai bine. Marim ritmul, ne uitam mereu in spate si nu vedem nimic, daca totul o sa decurga fara probleme nu ne mai ajung. Am timp sa o mai sun si pe Andra acum si ii supun ca suntem primii, se bucura si ne incurajeaza, imi spune ca a inceput urcarea pe Jepii Mici si ca se simte ok, ceea ce-mi mai da un surplus de energie.

Ajungem la check point in Babele dupa ce ocolim o parte din traseu, nu foarte lunga dar pierdem aproape 2 minute pretioase. Primim stampila si fugim la vale. In zare se vede poiana de la Padina mica de tot, acolo e finishul, inca 25 de minute si am terminat. Ovi a prins aripi si de abia ma mai tin de el, e momentul in care el incepe cu incurajarile si vorbele dulci..se mai aude si cate un “am castigat ma!” printre clasicul “hai ca mai e putin!”.

Sosim in poienita in uralele multimii, aplauze, muzica, talangi, toate astea ne aduc un zambet mare pe fata cand trecem pe sub portal si rupem banda dupa 7h 15 minute de la start. Tot greul din concurs si din antrenamente se compenseaza acum in cateva secunde de fericire. Dupa cateva minute ajung si Boti cu Atti – bravo baieti ati facut o cursa excelenta!

Ne retragem langa cort si nu dupa mult timp incepe sa ploua torential. Ma ingrijorez acum pentru Andra, incerc sa o sun, nu raspunde…Stau ca pe ace pana se termina ploaia. Intre timp termina cursa si celelalte echipe ale cetatii la scurt timp una de alta. Ma suna si Andra la un moment dat si ma anunta ca sunt la Babele, sar in sus de bucurie si plec la deal in intampinarea lor cu aparatul lu Atti. Coboara amandoua cu hainele ude dar foarte vesele trec linia de sosire clasandu-se pe locul 2 la fete. Bravo, bravo, bravo fetele!!!

A urmat un weekend excelent, plin de povesti si de relaxare in asteptarea concurentilor de la tura lunga si a premierii de duminica dimiteata.

A fost o cursa grea dar foarte frumoasa, cea mai frumoasa de pana acum  pentru mine. Am trait sentimente cu totul noi si am invatat ce inseamna o cursa in echipa si cat de importanta e legatura dintre cei doi coechipieri. Ovi multumesc!

Andra felicitari pentru cursa si rezultat si cred ca sti si tu la fel cum stiu si eu ca asta e doar inceputul

Nu stiu daca si la nivelul asta se pot dedica victorii dar eu tin neaparat sa o dedic pe asta bunicii mele Victoria.

In sprijinul nostru, ca intotdeauna, a sarit Regia Publica Locala A Padurilor Kronstadt.

Asadar toti cei care vor sa puna umarul alaturi de noi sunt asteptati in data de 12 August 2010 in Saua Tampa la ora 10.00.

Pe curand!

Ultimul hop birocratic – Autorizatia de constructie pentru Pista de alergare de la Poalele Tampei – timp estimativ – 15 August

Tineti aproape!!!

Urmatorul pas este obtinerea autorizatiei de mediu.

Urmariti site-ul nostru pentru a observa evolutia proiectului.

Pe curand!